ForeverMissed
Large image
Tributes
June 6, 2020
June 6, 2020
Vulcanicul întru lumină domn profesor de matematici Octavian Stănășilă, la trecerea sa dincolo, lasă dincoace un crater de lumină.

Conform lui Petre Sergescu, şi dumnealui un matematician, între altele şi mare pedagog naţional, născut în Oltenia, gândirea matematică realizează economia gândirii şi sistematizează cunoştinţele, punând în evidenţă golurile şi ducând la descoperiri. Indiferent de specializarea ulterioară, orice om de ispravă are nevoie de un suflet bine organizat, de un "caracter" (dl. prof Paul Flondor vorbea de "politețea demonstrației") cu care să(-şi) rânduiască / rostuiască cunoştinţele. Prin "făpturile sale fundamentale: mărime, formă şi funcţiune (relaţie)", Matematica fiind substratul abstract al oricăror ştiinţe. Mai mult, "de îndată ce (ne) ridicăm sufletul spre seninul infinit", prin solidaritate umană sublimăm / ne consolăm în lupta de toate zilele.

Toate bune şi frumoase, dar cum le întrupezi? Domnul Octavian Stănăşilă, un intelectual de caracter, cu tradiţie, un om de cetate a reuşit această "străpungere finalizată" (vezi titlul ultimei sale cărţi).
Generos fără rest, transfigurat pentru învăţăcei precum un Iosif Sava al matematicii de la noi, cu accent şi umor (faptul că s-a născut undeva pe lângă Deveselu nu cred că e pură întâmplare) ... avea pe "vino încoa", către lumină.

Dumnezeu să-l odihnească şi să ţinem aproape de spiritul luminos şi tonic al acestui domn matematician, dar şi fizician și inginer, deși aceste calificări domnia sa și le punea cu prea multă modestie între paranteze, cercetător şi profesor, un spirit universal, dar şi asumat, dăruit aproapelui, cu o poveste ce pleacă_din / trece_prin România regală.

Octavian Georgescu
(şi eu am participat la cursurile de algebră şi matematici speciale ţinute de domnul profesor)
June 5, 2020
June 5, 2020
Prof. Stanasila was also a strategist and tactician in designing and implementing education and learning curricula. He was focused to identify efficient education methods, covering the large range from elementary to university and post doctorate learning and education levels.
As Prof. Stanasila said, in one video posted on this Memorial, long, long time ago, he imposed to the political secretary of education at that time to issue an order for adding a mandatory physics test to the medicine school admission exam: many European universities have college admissions exams (such exams consist in various tests in various topics, suitable to the college profile; the "undetermined" type of admission is very rare in Europe, or at least in the Eastern European countries). The alumni doctors of such European universities, knowing physics, along with chemistry and medicine, were and are very good diagnosticians. Moreover, physics, math, anatomy, chemistry, biology zoology, biology etc. have been mandatory classes, from the elementary to high school: therefore, the physics for college admission suggestion was logical and an educational continuity measure, as well an efficient selection method. Why introduce physics to the future doctors? Probably because medicine without physics knowledge is not highly efficient, but also because not anytime a diagnosis can be based on a software program or on technology. A good medical diagnosis is better to be also based on the personal experience and interdisciplinary knowledge of physics, math, chemistry, and the "medical" sciences. A proof is the recent pandemic phenomenon, when, not even now, some physics based procedures, like disinfection with UV light, the mechanics procedures in avoiding the lungs pressure and no functionality etc. are and have been ignored, at the beginning of the pandemic, by not being known, in many medical facilities.
The Eastern European countries lack of funds and medical technology imposed upgrades in the medical education, and Prof. Stanasila found a solution. As always, he proved that sciences, math and physics, are meant of being applied in real life.
Another proof that prof. Stanasila was right and a visionary is, for example, the fact that many American pharmaceutical do the trials in Europe, with European doctors and patients. In addition, another proof is that many doctors from Eastern European countries went to help patients from other countries, including Italy, during the covid-19 pandemic.
We added videos about "2009 Graduation" and a conference in Chisinau, Moldova, both containing lectures of Prof. Stanasila about the principles of education and not only.
He was a real visionary, on top of being a mentor and a man of action. The loss is deeper that it seems. RIP

The videos are in the Gallery, Videos section.
June 4, 2020
June 4, 2020
Omagiu transmis de catre doamna Mălina Mădălina Stănescu


                     In memoriam

                            Profesorului Octavian Stănăşilă

                            “Linia sa de univers părăsea planeta”, spunea
                            Profesorul O. Stănăşilă despre Dan Barbilian,
                            Care plecase-n nefiinţă aureolat de opera sa.
                            Era unul dintre mentori. Poetul Matematician.

Tocmai a părăsit planeta, ajungând la sfârşit
Chiar discipolul său, devenit un ilustru reper
De verticalitate profund umană, acel erudit
Al ştiinţei matematicii de interogare, mister.

                            “Linia sa de univers” s-a curbat înspre cer.
                            Dar a lăsat urme asupra multor generaţii.
                            Adevăratele personalităţi niciodată nu pier,
                            Pulsează înspre cei rămaşi ca niște culminații.

A fost Profesorul model al unei conştiinţe depline.         
Un călăuzitor de seamă, cinstit, generos, inventiv.        
Ce sărace ne sunt vorbele şi cât ne par de puţine,
Când e vorba de un om dăruit, înzestrat, receptiv.

                           Insetat de alte ecuaţii a plecat spre veşnicie.
                           De acum vom privi stelele şi vom întrezări
                           Pe cea a Matematicii Pure, a vieţii de poezie,
                           Numită “Intersecţii şi paralelisme”. Ea nu va păli.


Mălina Mădălina impreuna cu sotul meu, prof. Aurelian Mihai Stanescu transmitem familiei prof. Octavian Stanasila cele mai sincere condoleante!
June 3, 2020
June 3, 2020
I simply do not feel like leaving this, call it, STANASILA-LAND which we owe to Julietta. I wrote a tribute in Romanian, then a different version in English, I posted a story etc and I still cannot let one day go by without reading all your thoughts, memories, feeling about what can truly be called...THE STANASILA PHENOMENON.

What can I add to what you all felt and wrote, t what I wrote earlier, perhaps that prof. Stanasila was very courageous. As a respected mathematician, as he describes in his memoirs, he exposed himself a lot by going public with his brother Corneliu in Flacara to promote their work on thermal separation of molecule energy in fluids.

First he was immediately told "molecules" is the field of...E.C. (he writes like that abbreviated in his memoirs). Then his purist mathematical elite obviously looked down on this...to say the least. But for him, one more time, this was pushing mathematics deep into the core of physical reality. As he writes

"De mai multă vreme, mi-am propus un program maximal, - să faci ceva - , dar şi unul minimal - să scrii ceva - . Şansa celui maximal mi-am legat-o în a-l însoţi pe fratele meu Cornel în marea sa aventură ştiinţifico-tehnologică"

It is not easy to write and publish papers, but it is even harder to turn mathematical theorems into physical devices and technologies and for him this was the "MAXIMAL" challenge and it took a lot of multi-faceted courage.
June 3, 2020
June 3, 2020
Vestea mortii domului profesor ne-a intristat foarte mult. Ne aducem cu mare placer aminte de el, Adrian sigur cu mai multe amintiri decit mine. Eu l-am revazut in 2016 cind a venit la sarbatorirea a 35 de ani de la terminarea facultatii de catre promotoia 1981. A fost un profesor foarte bun.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace.

Sanda & Adrian Olaru
June 2, 2020
June 2, 2020
Also in English: Val Tannen (Valeriu Breazu): the most important influence

Professor Octavian Stanasila had the most important influence on my professional life among four people for whom I have a permanent gratitude (the other three are my high school math teacher, Eugen Onofras, my thesis advisor, Albert Meyer, and my Penn colleague, Peter Buneman). When Stanasila was my professor and later my mentor in Romania, I was just happy to warm myself in the radiation generated by his mind and to absorb the crystal-clear image of Mathematics that he was describing. I am an educator now also, but it took me years of work to fully understand his genius.

He has taught hundreds and hundreds of students, giving them the most solid and useful mathematics for engineers. A few among us were even luckier. He saved us as mathematicians during those cold years when the easiest thing to do was to lie down on the ice and wait to be taken by the spirit-killing demon.

In the last several years before I defected he honored me with the privilege of becoming his collaborator and we wrote mathematics together. I learned from him how to write, and later I taught my own students, who therefore owe him also.

In the same last years he honored me with his personal friendship, something I deeply treasured. Learning of his passing has hurt enormously. I am forever grateful, Tavi!
June 1, 2020
June 1, 2020
Am avut si eu marea sansa sa fiu studenta domnului profesor Stanasila, in acel an 1972, primul in care a predat matematica studentilor de la Politehnica.

Sincera sa fiu, nu am fost veritabil pasionata in scoala de matematica. Deci, nu am ales Facultatea de Calculatoare ca fiind o buna provocare pentru un matematician, ci invers, m-am straduit sa fiu buna la matematica pentru a putea 'intra' la Calculatoare - meseria la care visam de pe la 10 ani, in urma lecturilor din Asimov.

O facultate care ma atragea, dar ma si speria, pentru ca urma sa invat inca multa matematica, alaturi de niste asi in aceasta stiinta.

II datorez domnului Stanasila faptul ca am reusit sa trec prin aceasta scoala cu incantare, curiozitate, cu dorinta de a intelege, si ca am inceput sa vad cum lucrurile intelese se pot lega frumos intre ele.

Cursurile lui erau scanteietoare, pline de analogii fine si umor.

Ne-a ajutat sa capatam incredere in vocatia noastra.

Ne-a deschis mintea, ne-a invatat matematica - nu in sine, ci ca instrument prin care sa integram apoi tot ceea ce urma sa ne formeze in domeniul ales. Un fel de DNA, codul esential pe baza caruia sa construiesti o gandire stiintifica - de fapt, a fost vorba de o mare varietate de gandiri stiintifice, in atat de multe minti diferite, ale atator oameni care au beneficiat de harul deosebit al domnului profesor.

In cazul meu, din pacate, singura intalnire pe plan profesional a fost acel curs de Analiza Matematica din facultate. Dar impactul ei a fost esential, practic -pentru tot ce am invatat in timp, si dupa scoala, intr-o meserie in care teoria si practica se imbina intr-o evolutie continua, plina de provocari.

L-am revazut totusi la ocazii festive, aniversari ale seriei noastre sau ale facultatii. Ultima data, exact acum un an, la a cincizecea aniversare a Departamentului de Calculatoare a Univesitatii Politehnice Bucuresti. A fost o mare bucurie sa-i regasesc neschimbate gandirea sclipitoare, umorul, caldura din voce si priviri, am fost onorata sa dau mana cu el ... o sa pastrez cu drag aceasta amintire.

Multumesc frumos, domnule profesor !
June 1, 2020
June 1, 2020
Mi-a fost profesor la facultatea de Aeronave in anul I si II. A predat algebra superioara si matematici speciale. Orele de matematica ale domnului profesor Stănășilă erau presarate cu vorbe de duh, exemple din viata si glume amuzante care faceau ca timpul sa treaca pe neobservate si o materie aparent arida sa devina interesanta.


Dumnezeu sa-l odihneasca!
May 31, 2020
May 31, 2020
Am aflat mai de mult de la un prieten ca domnul profesor era in spital, dar cum sunt optimist m-am gandit ca il voi revedea anul viitor la facultate, cand vom sarbatori ... multi ani de la terminarea facultatii.
Vestea mortii lui m-a intristat foarte mult si de atunci ma tot gandesc la primul an de facultate; ma gandesc la colegii mei, la ce emotii aveam inainte de examene, la profesorii nostri....
Domnul Stanasila a fost un profesor foarte, foarte bun.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace.
May 31, 2020
May 31, 2020
Val Tannen (Valeriu Breazu): cea mai importantă influență

Domnul Profesor Octavian Stănășilă a avut cea mai importantă influență asupra vieții mele profesionale. Pe vremea cînd mi-a fost profesor si mentor mă mulțumeam să mă incălzesc fericit în radiația emanata de mintea lui si să absorb imaginea matematicii pe care mi-a descris-o. Acum sînt si eu educator și numai după ani de lucru am ințeles geniul lui.

A educat sute si sute de studenți cu cea mai solida si utila matematică pentru ingineri. Dar cițiva dintre noi au avut și mai mult noroc. Ne-a salvat ca matematicieni în acei ani de frig în care cel mai usor era sa te culci pe gheață și să astepti să te ia dracul care omoara spiritul.

In ultimii ani inainte să “fug” mi-a acordat privilegiul să-i devin colaborator si am scris matematică impreună. Am invațat cum să scriu de el, și apoi i-am invățat și pe studenții mei, care îi sunt lui datori deasemenea.

In aceiași ani mi-a acordat si prietenia lui pe care am apreciat-o profund. M-a durut enorm cind am aflat de trecerea lui. Recunostiință vesnică, Tavi!
May 31, 2020
May 31, 2020
The dear departed Professor Stănășilă will remain “a beautiful memory” (Villon) to all those who met him.

An EMINENT MATHEMATICIAN, a GIFTED TEACHER and a SPIRIT WITH A STRONG PROPENSITY TOWARD INTERDISCIPLINARY PROBLEMS, Professor Stănășilă knew how “to ignite the spark”* in the minds of the numerous generations of students that he formed. He put soul and animation in what he done, sprinkling his lectures with subtle jokes, pieces of advice and life lessons, from which one could learn a lot, because all these were full of wisdom. He liked to put in the front of a chapter a flash of wit, which was a kind of synthesis of what followed; and he transposed (translated) the great results of mathematics in (into) the usual language of life, so that every student understand them. He had the generosity of the great people: when he wrote a book in collaboration, he insisted that his name appear the last on the cover, even when the collaborator was a young and completely unknown colleague.
He had future plans; unfortunately, the implacable time had no patience.

We all have lost a great mathematician, teacher and friend and - in the same time - a generous and vertical character. But his tomb will remain in the souls of all those who appreciated him.**
Bistriceanu Eleodor

<<* Platon: “Mind is not a vessel that needs to be filled, but a fire which must be ignited.”
** Rumi: “After we die, do not seek our tomb in stone or earth, but in the souls of the alive people.”
May 31, 2020
May 31, 2020
L-am cunoscut pe Profesorul Stanasila in primul an de Politehnica in 1972. Am aflat ca vom studia Analiza Matematica cu un cercetator de la prestigiosul Institut National de Matematica, care tocmai fusese desfiintat. A studia matematica cu unul din alesii care chiar o creeaza, nu doar au invatat-o foarte bine, a umplut de optimism, bucurie si speranta echipa fostilor olimpici la matematica. Asteptarile au fost depasite inca de la primul curs, cand l-am cunoscut pe Profesorul Stanasila si ne-am dat seama ca avem privilegiul sa cunoastem un savant in carne si oase. Citind diverse carti despre savanti cunoscuti si ciudateniile lor in viata de zi cu zi, am avut apoi o placuta surpriza sa intalnim un om incantator, simpatic, radiind intelepciune, foarte deschis, apropiat, intelegator, un exemplu de urmat si in plan uman.
Ne-a invatat ca in matematica este esential sa intelegi lucrurile bine, iar profesorul Stanasila ne-a invatat si cea mai buna metoda: “Un lucru este inteles foarte bine cand poti sa il explicit semenilor. Iti iei ca interlocutor un coleg, un prieten si incerci sa-i explicit. Daca nu gasesti, iei pe cine poti, chiar si un copil de pe strada”.
Dupa absolvire am avut sansa si privilegiul sa ne intalnim intamplator la diversele evenimente organizate de Facultatea de Automatica, de care am ramas atasat, ocazii cu care ma trata ca pe un prieten de care se despartise de curand. Cu generozitatea caracteristica simtea probabil ca acest lucru ma face fericit.
Ultima oara ne-am vazutpe 31.mai.2019 la aniversarea Semicentenarului Departamentului de Calculatoare a Univesitatiii Politehnice Bucuresti. A acceptat cu placere si bucurie sa faca o fotografie cu mine si prietenul meu Gabi Draghicescu. A fost un moment scurt, care ne-a facut fericiti pe toti. In final fara sa il intrebam, ne-a spus cu tristete ca este dezamagit de calitatea unor leaderi din ziua de astazi. Ne-am dat seama ca acest lucru il macina. Si noi am sperat ca lucrurile vor sta altfel la acest capitol….
Un adevarat savant, un mare profesor, un mare om, un adevarat patriot, iubitor de oameni……
Dumnezeu sa va odihneasca in Pace, iar spiritul si opera dumneavoastra sa ramana vii sa lumineze generatiile viitoare, asa cum sigur v-ati dorit!
May 30, 2020
May 30, 2020
Profesorul meu cel mai admirat si respectat de mine ! RIP !
May 30, 2020
May 30, 2020
Draga domnule Profesor,

Am primit cu mare intristare vestea ca nu mai sunteti printre noi.
Am avut marea sansa, impreuna cu colegii mei, sa fiu studentul dumneavoastra.
Traiesc parca si acum momentele speciale petrecute la cursurile dumneavoastra cand ne invatati atatea lucruri fascinante. Va sunt profund recunoscator pentru invatatura primita.

Vlad Ghemigian
May 30, 2020
May 30, 2020
Mă număr și eu printre extrem de norocoșii studenți care am învățat de la extraordinarul PROFESOR și OM Octavian Stănășilă nu doar Analiză Matematică, ci și cum să gândesc în profunzime, cum să predau, să evaluez, să zâmbesc, să glumesc serios.
Cursul său, alături doar de cel al Profesorului Petre Dimo, era excepția la care nu trebuia să iau notițe la indigou și pentru prieteni, pentru că nimeni nu lipsea de la orele sale.
Mai târziu, am avut și norocul să-mi certifice faptul că pentru modelul meu matematic al datelor nu am nevoie de nimic mai mult decât de teoria naivă a mulțimilor, relațiilor și funcțiilor și de logica de ordin întâi, într-o perioadă în care mi se părea că nici teoria categoriilor nu ar fi de ajuns.
Nu pot uita nici faptul că, deși pe atunci nu aveam decât 5 ani de experiență în muncă după terminarea facultății, m-a rugat și pe mine să-i spun ce anume din matematică avem nevoie în ingineria software și ce nu, ca să știe cum să-și ajusteze cursurile.
Apoi, am avut privilegiul să-mi educ și eu copiii cu ajutorul excepționalelor sale manuale și culegeri de probleme, inclusiv după ce, din păcate, din neghiobia unor neaveniți ajunși la vârful educației naționale, ele au fost scoase din uz.
Ca foarte mulți prieteni, colegi, dar și studenți de-ai mei, m-am delectat mereu cu finețea, profunzimea, umorul, generozitatea și înțelepciunea PROFESORULUI și OMULUI Octavian Stănășilă, care au marcat toate interviurile și expozeurile sale publicate online.
Din păcate, am stat de vorbă ultima oară cu Domnia Sa acum 3 ani, la celebrarea semicentenarului facultății noastre, când deja era suferind, ceea ce era vizibil cu toate eforturile admirabile pe care le făcea să-și ascundă suferința. Voi rămâne pe viață cu regretul că nu am fost în stare să-mi public încă și al doilea volum al cărții mele de la Apple Academic Press / Francis & Taylor, care va apărea abia anul viitor, și din care și Domnia Sa mi-a cerut atunci un exemplar imediat cum va ieși de sub tipar.
Voi rămâne însă pe viață în minte și în suflet cu chipul său luminos, cu privirea sa pătrunzătoare, cu glasul său blând, dar ferm, cu profunzimea și umorul spuselor și scriselor sale. Iar copiii noștri și copiii copiilor noștri cu cărțile sale excepționale.
Christian Mancaș
May 30, 2020
May 30, 2020
I owe Prof. Stanasila a huge debt of gratitude for a life long successful career as engineer, in which I had the rare opportunity to work with and to lead peers from many countries around the world. I have never forgotten and have always followed (sometimes to my own peril) his advice to maintain as engineer an inquisitive mind. In some cultures, showing any doubt in your actions and assertions is seen as a sign of weakness. Regardless, I have continued to grow my own forehead wrinkles, albeit not as deep as Prof. Stanasila's, while working on my projects. For me the gift of extreme rigor received from Prof. Stanasila has been priceless, and one of the main reasons I was able to bring to successful completion all projects I endeavored to accomplish.
Rest in peace Professor, mission accomplished! Sincere condoleante intregii familii!
May 30, 2020
May 30, 2020
Wonderful memories are left with those of us who took his course in Analysis. It was obvious that Professor Stanasila loved to teach and made every effort to do so in simple and clear sentences. Perhaps it is also his humanity and sense of humor which will bring a smile to our faces when we think of him. RIP Professor!
May 29, 2020
May 29, 2020
Ca fost student al domniei sale pot spune ca fascinant era modul in care domnul profesor iti propunea sa intelegi esenta primitivelor cu care se opereaza in analiza-matematica...
... intotdeauna veti avea un loc aparte in memoria colectiva a promotiei de absolventi '86
                                           Ion Stefanache
May 29, 2020
May 29, 2020
Un om de caracter, un om corect , un umanist desavarsit, un profesionist al catedrei, precis ca o demonstratie matematica. Condoleante familiei.
Alin Mihalache, Bucuresti
May 29, 2020
May 29, 2020
REGRETATUL PROFESOR Octavian Stănășilă va rămâne “o amintire frumoasă” (Villon) în memoria celor care l-au cunoscut.

MATEMATICIAN EMINENT, DASCĂL CU VOCAȚIE și SPIRIT CU LARGĂ DESCHIDERE SPRE INTERDISCIPLINARITATE, a știut “să aprindă focul” (Platon)* în mințile numeroaselor serii de studenți pe care le-a format. Punea suflet și avânt în ceea ce făcea, presărându-și prelegerile cu glume subtile, sfaturi și lecții de viață, din care era mult de învățat, fiindcă toate erau pline de înțelepciune. Îi plăcea să pună la începutul fiecărui capitol o vorbă de duh, un fel de sinteză a ceea ce urma; iar marile rezultate ale matematicii le transpunea într-un limbaj intuitiv, al vieții de toate zilele. Avea generozitatea marilor oameni: când scria o lucrare în colaborare insista ca numele Domniei Sale să apară ultimul pe copertă, chiar și atunci când colaboratorul era un tânăr complet necunoscut!
Avea planuri de viitor; din păcate, timpul implacabil nu a mai așteptat.
Prin dispariția domnului Profesor Octavian Stănășilă noi toți am pierdut un mare matematician, dascăl și prieten, și - în același timp - un caracter generos și vertical. Dar mormântul său rămâne în sufletele celor care l-au cunoscut și prețuit!**
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Bistriceanu Eleodor

<< *Platon: “Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins!”
   **Rumi: “Când vom muri nu căutați mormintele noastre în pământ sau piatră, ci în sufletele celor vii.”>>
May 29, 2020
May 29, 2020
Am avut privilegiul de a-i fi fost student la Facultatea de Automatica si Calculatoare, la sfarsitul anilor '70.
La vremea aceea, matematica era obiect de studio serios. In anul I, se faceau saptamanal 4 ore de curs de "Matematici Speciale" cu Prof. Octavian Stanasila si 3 ore de curs de "Analiza Matematica" cu Prof. Oprea Berechet, un fin om si mare matematician. La seminarii (3 ore la "Speciale" si 2 ore la "Analiza"), grupa mea il avea ca asistent pe Vasile Branzanescu, viitorul director al Institutului de Matematica al Academiei (IMAR).
La seria paralela a anului I, preda "Speciale" marele Prof. I.Gh. Sabac, iar "Analiza", Prof. Octavian Stanasila.
Asta spune multe despre nivelul invatamantului matematic de la Facultatea de Automatica si, in general, din Politehnica.

Pentru generatile de studenti ale acelei vremi, Prof. Stanasila a fost un reper moral si intelectual. A contribuit decisiv la formarea intelectuala a sute si mii de ingineri care au dezvoltat apoi stiinta sistemelor si calculatoarelor pe toate continentele. Cum spunea Profesorul intr-o carte de memorii: "... ma mandrescu cu sute de fosti studenti care lucreaza acum la Microsoft, Oracle, IBM etc.".

Avea o rigoare absoluta la cursuri dar si un farmec deosebit. Imi amintesc cum ne-a anuntat la un curs ca s-a demonstrat teorema "celor 4 culori", glosand apoi asupra subiectului, de unde provine, care este importanta etc.

Am avut cinstea de a participa ulterior la multe seminarii interdisciplinare pe care le-a organizat in Politehnica, in anii '80 si '90, adevarate focare de creatie, la care paticipau profesori de la diverse catedre si multi studenti.

L-am vazut ultima data la aniversarea promotiei noastre din 2016 (era nelipsit), cand mi-a facut cinstea de a-mi oferi cu dedicatie un exemplar al celebrului sau manual de "Analiza", recent re-editat. Il pastrez cu sfintenie, alaturi de cel litografiat din anul 1976 (si acela cu dedicatie).

Pot spune cu mana pe inima ca ii datorez o buna parte din formarea mea profesionala. Mi-a "implantat" rigoarea rationamentului, modul cum se pune corect o problema (inainte de a te gandi cum sa o rezovi!), care este ipoteza si care este concluzia unei asertiuni (nu neaparat matematice), etc.

Scoala romaneasca a pierdut un mare om si dascal.

Dumnezeau sa-l odihneasca in pace!
May 29, 2020
May 29, 2020
partea a IV a

III. MATEMATICA vs. FIZICA
Subiectul este vast, cu un istoric bogat, cu sinuozități și fațete diferite ale aceleeași realități. După ce Gauss a fundamentat Teoria suprafețelor, Riemann a dezvoltat teoria integralelor (unificând diversele cazuri speciale) și a extins Analiza matematică la cazul varietăților diferențiabile și la studiul funcțiilor complexe. Pe de altă parte, Faraday, Maxwell și Hertz stabiliseră ecuațiile câmpului electromagnetic, ceea ce a oferit un subiect vast pentru multe generații de fizicieni și matematicieni (care au precedat apariția marilor bombe tehnologice – Radio, TV, celularele și altele, care au schimbat fața lumii).
Apariția Geometriei neeuclidiene (Gauss, Lobacevski, Bolyai) și a Calculului tensorial au dat fizicii matematica de care avea nevoie. Au contat enorm experimentul Michelson și cel care a dovedit că razele de lumină se curbează în prezența maselor materiale. Razele de lumină erau prototipul liniilor drepte și faimoasa „axiomă a 5-a a lui Euclid” era respinsă de natură. Acum știm că Universul nu este euclidian, iar GPS–ul, Radar–ul etc. folosesc tocmai Geometria neeuclidiană.
Contribuțiile lui Poincaré (teoria haosului), John von Neumann (bazele matematice ale Mecanicii cuantice), Radon și Cormack (tomografia), Gabor (holografia), ultimele premii Nobel etc., reprezintă alte pagini de aur ale mariajului dintre Matematică și Fizică.
Revistele de Fizică actuale oferă subiecte matematice dintre cele mai importante și stimulative.
IV. MATEMATICA DISCRETĂ vs. INFORMATICA
La începutul secolului al XX-lea, odată cu lămurirea paradoxurilor apărute în utilizarea necontrolată a Teoriei mulțimilor (declanșată de Cantor, Zermelo, Hilbert, Gödel), a fost disecat însuși conceptul de calcul, care, în asociere cu dezvoltarea Electronicii și Fizicii laserilor, a condus la crearea computerelor moderne (von Neumann, Turing, Shannon). Fără a intra în detalii, menționăm: dezvoltarea studiului inteligenței artificiale (vs. prostia naturală), studiul roboților ( computere cu terminale mecanice), calculul cuantic, calculul cu membrane (acad. Gh. Păun) și multe alte minunății cu care suntem contemporani. „Hard”-ul și „Soft”-ul sunt fațete ale aceleiași realități. Goethe spunea că „Arhitectura este muzică înghețată”. Tot astfel, se poate spune că „Informatica este matematică lichefiată”!
4. Despre matematicieni
Există multe legende, multe preconcepții și etichetări. Adevărul este că aproape toți matematicienii pe care i-am întâlnit în viață sunt persoane normale, cu pasiuni, simpatii și antipatii, preocupări extramatematice și poziționări politice corecte pe care le argumentează fără echivoc.
Am remarcat că există patru categorii distincte de matematicieni, aproape disjuncte, imuabile:
- cei care au atât idei cât și tehnică de realizare (genii de tipul Descartes, Leibniz, Newton, Gauss, Poincaré, Hilbert, von Neumann, Grothendieck și mulți alții, în diferite grade de afirmare a personalității),
- cei cu idei, care nu au tehnică (victime ale „pirateriei colegiale”);
- cu tehnică, fără idei (cei care populează conferințele internaționale, congresele ca participanți nu ca invitați)
- și cei „fără–fără”, care constituie imensa majoritate (dispuși la compromisuri politice, bârfe, căsătorii sau divorțuri din interes, suficiență). Cei menționați din prima categorie au marcat epoca; se poate vorbi de matematica până la Gauss și după, până la Hilbert sau Grothendieck și după etc.
Unii matematicieni au fost la bază ingineri; de exemplu, Cauchy, Laurent, Poincaré, Heaviside. Alții au fost juriști (Fermat, Leibniz, Weierstrass), filologi (Grassmann), sau de meserie „fără” (Ramanujan). Cei mai mulți au fost profesori de matematică la diverse universități. Inadmisibil de mulți au fost și au rămas săraci: Abel, Fourier, Riemann, Heaviside.
Au existat și există matematiciene de mare forță creatoare – Sophie Germain, Sofia Kovalevskaia, Emmy Noether, Ingrid Daubechies ș.a. Dna Daubechies este profesoară belgiană, primind de curând titlul de baronesă de la regele Albert II; este printre fondatorii Teoriei undinelor și amprentelor vocale ale tuturor oamenilor (visul lui Stalin, așa cum povestește Soljenițân în romanul „ Primul cerc”).
După 1880, România a avut mulți profesori remarcabili și specialiști într-un domeniu sau altul. Se spune că un geniu matematic apare la 50 de milioane de oameni, nu de dolari investiți. Nu avem clasamente, căci repede am ajunge la întrebări de tipul: „ce este mai important: metrul sau kilogramul?”. Din discuții informale, cu colegi autorizați de propria lor operă, există opinia că D. Pompeiu, S. Stoilow, D. Barbilian, C. Ionescu–Tulcea, D. Voiculescu, C. Foiaș, V.M.Popov (inginer automatist, autor al unui criteriu de hiperstabilitate), A. Bejan (autor al teoriei constructalismului) au cea mai înaltă cotă internațională, dar există mulți specialiști matematicieni de origină română cu rezultate excepționale, mai puțin cunoscuți și excesiv de tăcuți, într-o societate debusolată, în care valorile sunt atribuite fără a fi obiectiv măsurate .Nu ascundem nici șovinismul de mare putere.
Matematica se practică la câteva niveluri distincte:
- ca disciplină de învățământ (inclusiv ca sperietoare, din cauza unor profesori lipsiți de responsabilitate și har, care își acceptă senin și, probabil, profitabil înfrângerea; ce să mai vorbim de efortul esențial de a-și instrui elevii să înțeleagă cele predate ?!);
- ca domeniu de cercetare științifică;
- ca un mijloc comod de selecție;
-ca participant activ în colective largi de ingineri, fizicieni, medici sau economiști, dar mai ales în țările avansate (de curând, s-a lansat un program vast de colaborare - STEM, în care matematicii îi revine un loc de onoare, alături de stiință, educație și inginerie ).
Principiile generatoare ale matematicii, care o fac deplin frecventabilă, decurg din descrierile și aplicațiile ei spectaculoase; e.g. număr redus de obiecte esențiale, refugiu pentru cei izolați, puternic interiorizați, critici analitici; nu în ultimul rând, faptul că oferă un limbaj științific universal („latina vremii”), prin care comunică mulți învățați ai vremii. Așa cum spunea Wittgenstein, „matematica face ca adeseori din lucruri care nu îi aparțin, să se obțină alte lucruri care nu îi aparțin”. Nu degeaba
MATEMATICA ESTE ȘI UN FAPT DE CULTURĂ!
May 29, 2020
May 29, 2020
partea a III a

3. Unificările promise
Separarea matematicii pe capitole s-a realizat în timp, din rațiuni didactice sau organizatorice. Este însă utilă și operația inversă de privire în ansamblu, de corelare a conceptelor și de grupare a celor similare în esență. Așa s-a ajuns la termenul de „izomorfism” și la abordarea diverselor probleme din mai multe puncte de vedere.
Exemplu: După caz, numerele reale pot fi privite ca fracții zecimale (infinite) sau ca puncte ale unei axe. Multe probleme matematice, fizice, chimice, economice au interpretări geometrice care le fac mai ușor de formulat și apte de argumente imbatabile (de tipul: voilà!).
Modelul (nu moda !) unificărilor l-a dat Fizica secolului al XX-lea, din elucidarea naturii comune a diverselor tipuri de interacție din Univers. Matematica și-a propus scopuri mai modeste.
I. ALGEBRA vs. GEOMETRIA a fost prima mare unificare .
Momentul crucial l-a constituit descoperirea Geometriei analitice (Descartes, 1619). În mod tacit, termenul „analitic” este asimilat cu cel de „calcul”. Așadar, facem geometrie prin calcule algebrice corespunzătoare. În cazul 1D, prin axă se înțelege orice dreaptă pe care se fixează convențional 0, 1, ∞. Atunci, punctele sunt asimilate cu numere reale. Apoi, în cazul 2D se fixează un reper ortonormal xOy și punctele sunt identificate cu perechi de numere reale etc. Astfel s-a declanșat secolul Geometriei analitice și al Mecanicii raționale (curbe, suprafețe, traiectorii, legile lui Newton, forțe, viteze, accelerații, care ascundeau un concept unificator pentru multe alte situații, anume cel de câmp de vectori etc.) și s-a dezvoltat dicționarul geometrico–algebric (figurile geometrice au ecuații, regiunile au inecuații, intersecțiile revin la sisteme de ecuații etc). După 1850 a început studiul Geometriei n–dimensionale, al algebrei spațiilor (Riemann, Hamilton, Gibbs etc.).
Întrebare: De unde provine termenul „coordonate carteziene” ?
Răspuns: Cartesius era numele latinesc al lui Descartes. Noțiunea de coordonată nu este primară și este legată de conceptele de „dimensiune”, „parametri de stare”, poziționare relativ la un reper etc. Știați că Descartes a vizitat Transilvania în 1621?
Sophie Germain a găsit o formulă sugestivă: „Algebra a devenit Geometrie scrisă în simboluri, iar Geometria – Algebră încarnată în figuri”.
Încercări de apropiere a celor două Capitole de matematică au existat încă din anii 1500 când Viète a introdus terminologia modernă („a pătrat”; „a cub” etc.), inclusiv etichetele +, - , . : <, >, etc, ale diverselor operații. Cu terminologia de astăzi, Geometria analitică se poate redenumi ca „Programarea pe calculator” a Geometriei, prefațând unificarea MATEMATICA vs. INFORMATICA, aceasta având multe alte aspecte.
II. GEOMETRIA vs. ANALIZA MATEMATICĂ
Alt moment crucial: descoperirea derivatelor (atribuită deopotrivă lui Leibniz și Newton). De aici au decurs noțiunile fundamentale de viteză, accelerație, tangentă la o curbă, plan tangemt la o suprafață, curbură, torsiune, varietăți diferențiabile și mai târziu, de rată a profitului, rată a dobânzii, diferite intensități etc, toate fiind derivate ( dar nu deduse, rezultate ci definite ca niște limite). După 1750 s-a dezvoltat studiul ecuațiilor diferențiale și ecuațiilor fizicii matematice (EDP). Pe scurt :
FIZICA A DEVENIT ȘTIINȚĂ SEPARATĂ
Până atunci, Fizica, Chimia, Biologia și chiar Matematica erau contopite în cadrul Filozofiei naturale. Iată câteva momente semnificative pentru dezvoltarea Analizei matematice :
- Apariția primului manual de Analiză din istorie, atribuit baronului l'Hopital, pe baza lecțiilor care  i-au fost predate, contra cost, de J. Bernoulli.
- Formula lui Taylor, formulă care a permis elaborarea tabelelor trigonometrice și logaritmice, pe baza cărora navele engleze au câștigat competiția cu spaniolii sau portughezii în stăpânirea mărilor;
- Problema brahistocronei pusă de Jacob Bernoulli: „dintre toate curbele care unesc două puncte nesituate pe aceeași verticală, care este cea pentru care un mobil lansat de sus (omițând frecarea) ajunge jos în timp minim”? Răspunsul l-a dat Euler după mult timp, anume cicloida. Pistele de bob sau săniuș sunt acum proiectate folosind arce concatenate de cicloide... Această „problemă nevinovată” a declanșat Calculul variațional (ecuațiile Euler–Lagrange) și relativ recent, Controlul optimal studiat în toate facultățile de inginerie.
- Studiul seriilor Fourier, al transformărilor integrale și recent al undinelor („wavelets”) sunt alte momente cruciale în dezvoltarea Analizei matematice.
- Apariția „jocului cu infinitul”: ce se poate spune despre seria 1 – 1 + 1 – 1 +... ? Punând parantezele (1 – 1) + (1 – 1) + ... , îi asociem suma 0; dar scriind 1 – (1 – 1) – (1 – 1) – ... îi asociem suma 1. Apoi, avem formula  pentru |x| < 1 și făcând , rezultă 1 – 1 + 1 – 1 + ... = . Ce este de făcut? Abia după 1830, Cauchy și Abel au introdus conceptul de serie convergentă („sumele parțiale formează un șir având o limită finită”), decizând două lucruri: seria anterioară este divergentă; iar jocul cu serii diferă de cel cu sume finite ! Au existat mii de formule greșite, chiar și la mari matematicieni, de derivări false de serii de funcții etc.
May 29, 2020
May 29, 2020
partea a II a

2. Ce este totuși matematica ?
Răspunsul standard: un ansamblu de concepte, modele pentru cantități/mărimi, configurații și structuri complexe, împreună cu reguli de transformare a acestora, respectând principiile logicii aristotelice. Desigur, un răspuns pompos care ar trebui măcar comentat.
Un prim fapt, importatissim pentru comunicarea matematicii la diverse niveluri - gimnaziu, liceu, facultate -, este următorul :
OBIECTELE MATEMATICE ESENȚIALE SUNT RELATIV PUȚINE !
Acestea sunt :
Numerele, Seturile de numere (perechi, triplete, 4 – uple etc.), Funcțiile (privite ca sisteme intrare / ieșire ), Configurațiile geometrice și Spațiile (ca mulțimi structurate, înzestrate cu structuri algebrice, topologice sau de ordine). Restul de obiecte matematice sunt ... derivate.
Întrebare (dură !) : ce sunt numerele și de ce 1, 2, 3, ... sunt numite numere naturale ?
Un răspuns : Numerele sunt obiecte matematice cu care se pot efectua anumite operații (cu etichetele „ + ”, „ . ” etc.) și satisfăcând anumite relații „ ≤ ”, „ = ”, „ ” etc.). Numerele naturale sunt singurele întâlnite în natură : 5 pomi, 3 elevi, 10 case și nu 3,7 pomi sau case.
Alte întrebări dure: ce sunt mulțimile, evenimentele, elementele, relațiile, obiectele etc.
Răspunsul: noțiuni primare, care nu trebuie definite ! Ele trebuie considerate cu înțelesul din limba maternă. Totdeauna când introducem o definiție, apelăm la termeni deja definiți și mereu putem întreba : „aia ce e ?” și nu se mai termină. Matematicienii au mai introdus ceva; anume, încep diverse prezentări cu „fie” sau cu „avem”! Am întâlnit studenți și nu numai care declarau ingenuu: „știu. dar nu știu cum să încep”!
Se poate spune că istoria omenirii coincide cu evoluția conceptelor de număr și funcție. Să ne gândim puțin la șirul de incluziuni : ... Ne oprim puțin la numărul 0 (zero); el a fost considerat natural după 1970 și a fost descoperit în Evul Mediu. Actualmente, fiecare mulțime structurată (de exemplu, orice spațiu vectorial) își are zeroul propriu; matricea nulă, polinomul nul, bitul 0, cuvântul vid, evenimentul imposibil etc., sunt obiecte-nulități diferite.
Glumă matematică: Deviza nulităților este că dacă li se pune pe unu(l) în față, ele formează milioanele sau miliardele: 10...0 .
Lărgirea noțiunii de număr este legată de rezolvarea ecuațiilor; de exemplu, dacă , atunci ecuația a + x = b nu poate fi rezolvată în (dar se poate în ); similar, trecerea de la la este impusă de rezolvarea ecuațiilor ax = b cu , a ≠ 0, iar trecerea de la la – legată de ecuații precum etc. De exemplu, nu se pot împărți două paie la trei măgari, în .
Funcțiile au apărut din nevoia de modelare a dependențelor unor mărimi nu neapărat matematice ...
Întrebare: Cum să modelăm matematic următoarea afirmație cotidiană : „starea mea de spirit este funcție de starea vremii”?
Răspuns: Fie A mulțimea stărilor vremii (senin, plouă, frig, vânt,...) și B mulțimea stărilor mele psihice (trist, vesel, distrat...). Fiecărui element îi corespunde un unic element . Așadar, am definit ... Dacă , atunci se obțin funcții reale , apoi graficele etc.
Încă două cuvinte despre seturi de numere: faptul că 15 este o proprietate a perechii (15, 5); în mod similar, faptul că o bilă B nu intră într-o gaură G este o proprietate a perechii (B, G) și nu o vină a bilei, după cum la scriitori, trebuie luată în seamă perechea om/operă etc. Dar dăm un exemplu ceva mai complex. În economia socialistă, pentru fiecare produs, se considerau separat axa Op („cât se produce”) și axa Ov („cât se vinde”), într-o anumită perioadă. Ne amintim de un anume Stahanov sau de poemele dedicate stocurilor ca scop...Dar capitaliștii considerau de mult perechile (p, v); evident p > 0, v > 0 și v < p. Atunci, dinamica în timp este legată de evoluția perechilor (p, v) pe diverse curbe etc.
Mai mult, elementele mulțimii sunt seturi ordonate de n numere reale, iar vectorii din plan sau spațiu pot fi asimilați cu seturi de numere reale (2D sau 3D); similar, o matrice cu coeficienți reali este de fapt un set . Iar un polinom de grad n este un set de n + 1 numere; de exemplu, 2 este setul (7, –3, 2, 0, ...)
ORICE CAPITOL DE MATEMATICĂ (FIZICĂ, CHIMIE, ECONOMIE etc)
ÎȘI ARE CADRUL NUMERIC SPECIFIC
Întrebare: De unde provine denumirea de numere reale ?
Răspuns: Sunt măsuri ale unor mărimi din realitate - m, kg, s, dobânzi, temperaturi, densități - etc. Definiția matematică riguroasă nu este prea practicabilă .
Exemple: Analiza matematică și Geometria analitică au cadrul numeric (nu se derivează șirurile!). Ecuațiile algebrice polinomiale se rezolvă în . Inecuațiile, ecuațiile trigonometrice sau logaritmice se rezolvă în . Combinatorica se dezvoltă în (astfel, au sens pentru ). Formula binomului lui Newton are sens dacă , și n ≥ 1 întreg. Iar dacă sinx = 0, atunci x = kπ cu (nu ). În economie, dobânzile au sens în (este exclusă o dobândă de π EURO).
Ca o curiozitate, cea mai simplă mulțime de numere (anume ) a fost axiomatizată ultima, de către Peano în 1901. Tot el a sugerat conceptul de algoritm, ca o procedură care la inițiere (la momentul 0) necesită datele de intrare și la fiecare moment k trebuie precizată starea algoritmului la momentul succesiv k+1 etc. Iar principiul inducției matematice se poate explica simplu, considerând o scară la care trebuie urcată prima treaptă și apoi demonstrezi că dacă ai urcat treapta generică k, atunci o poți urca și pe a (k+1)–a.
Întrebare: De unde provine termenul „algoritm”?
Răspuns: Ca și „algebra”, la bază se află numele unui mare matematician arab Al Horezmi ( 900 d. Chr.).
Notă: Nu mai dezvoltăm evoluția altor obiecte esențiale ale matematicii. Să reținem că toate reflectă principalele activități umane (grupări și selectare – mulțimi și submulțimi, contemplare – configurațiile geometrice, mișcările – transformări, dependențele – funcțiile și dorința de sintetizare – spațiile etc.). S-ar putea spune că ele sunt descoperite și doar parțial inventate.
May 29, 2020
May 29, 2020
Poate un text de reflectie, amintindu-ne de profesor ... (separat in mai multe postari):

Seminar „Floarea Darurilor”
1. MARILE UNIFICĂRI ALE MATEMATICII
prof. O. Stănășilă – 7 oct. 2016

1. Matematica și alte științe
În grecește, „mathema” înseamnă studiu, învățare. De peste 2500 de ani, sursele dezvoltării matematicii au fost mereu aceleași :
– surse externe, care țin de prezența oamenilor într-un mediu ostil, care ne obligă în ultimă analiză la reguli care ne învață „să supraviețuim”; pe scurt, MATEMATICA LUMII.
Exemple: Inundațiile anuale de la Nil și refacerea proprietăților au condus la primele formule geometrice privind arii, configurații etc. Mai recent, implicarea matematicienilor în realizarea rețelei INTERNET, a sistemului GPS sau în descifrarea codului genetic.
– surse interne (curiozitate, rezolvare de probleme, competiții...); pe scurt, LUMEA MATEMATICII.
Exemple: Legat de șirul infinit crescător al numerelor prime („cărămizile” aritmeticii și algebrei), iată trei probleme ( conjecturi cu șanse să devină teoreme):
– Goldbach : orice număr natural par a ≥ 4 este suma a două numere prime;
– D. Andrica : pentru orice n ≥ 1, ;
– în șirul anterior, există progresii aritmetice finite de orice lungime (ex. 3, 5, 7; 11, 17, 23, 29; 5, 17, 29, 41, 53 etc.).
Problema lui Goldbach este nerezolvată de 300 de ani, iar problema profesorului Andrica de la Univ. Cluj – Napoca au fost testate pentru primele miliarde de valori, dar soluția definitivă nu există încă. Cea de-a treia a fost recent rezolvată de profesorul chino-australiano-american Terence Tao.
Astfel de probleme pot fi interpretate ca încurajând „vocația inutilului”, dar și ca motor al dezvoltării matematicii, care au condus la crearea (descoperire/invenție) a multor obiecte de studiu interesante în sine, dar și ca instrumente de lucru sau atac pentru alte probleme.
Pe la 1600, Galilei spunea: „Cartea naturii este scrisă în simboluri matematice” și, după 500 de ani, Sir Roger Penrose afirma că „Înțelegerea Universului decurge din câteva principii matematice !”.
Există uneori o percepție falsă, cum că matematicienii nu se implică. Fără să intru în detalii, să ne amintim contribuțiile lui Arhimede (unul din cei mai mari geometri și ingineri ai lumii), Galilei, Newton, Fourier („descompunerea semnalelor periodice în oscilații armonice”), Gauss („telegraful electric”, „măsurarea meridianului pământesc”), Hertz („generarea controlată de unde electromagnetice”), Kolmogorov (realizarea „Katiușei”), Turing (decodificarea mesajelor „Enigmei”), John von Neumann (bazele matematice ale Mecanicii cuantice, arhitectura computerelor secvențiale unde datele și instrucțiunile sunt prelucrate introduse în același program). Din fericire, rolul matematicii este recunoscut de cine trebuie ...
Spre deosebire de alte științe, matematica nu și-a renegat achizițiile. Din acest motiv, ea apare stufoasă, cuprinzând sute de teoreme din toate timpurile (Pitagora, formulele trigonometrice, logaritmii, derivatele, Leibniz – Newton, teoremele lui Cauchy, etc.). Pentru elevi și studenți, ea apare ca un fluviu de formule, definiții, enunțuri, care o fac dificilă și imposibil de învățat „pe sărite”. Dar în timp, s-a găsit și aici un răspuns ...


May 29, 2020
May 29, 2020
La moartea lui Octavian Stănășilă,
din partea unui inginer care nu i-a fost student

Octavian Stănășilă este pentru mine prietenul de pe urmă și, așa precum copilul cel mai mic este și cel mai drag părinților săi, ca fiind ultima lor împlinire, tot astfel prieteniile întemeiate spre bătrânețe au frumusețea și neuitarea asfințitului, poate pentru mâhnirea și neputința instinctive de a nu fi făcut mai multe împreună, de a nu fi avut o mai tihnită degustare a sentimentelor reciproce, care acum, la vârste înaintate, dacă e să se sedimenteze, o fac în mare viteză, eliminând apa trecătoare a derizoriului aproape de la sine, spre a lăsa dezvelite de orice intenție sau încercare futilă, sinceritatea întreagă a aprecierii, uneori a geloziei față de putințele celuilalt, mulțumirea savurată în fel și chip a puținului împărtășit, din atâtea și atâtea idei care, altădată, ar fi putut deveni visuri cuminecate pe îndelete.
Profesorul mi-a dat, în frumoasa noastră întâlnire din amurg, sensuri de viață, de cugetare, neașteptate, pe care nu numai că nu le-am bănuit niciodată, ci, oricum, pe care nu le-aș fi încercat de unul singur, într-atât de amețitoare și fără de capăt se dezvăluiau. Am avut, pe neașteptate, pe nemeritate, poate, partenerul căruia nu i-aș fi putut face în prealabil un portret-robot, dar care a ieșit mult mai bine din mările calde ale vieții, decât din orice imaginație a mea.
O asemenea pierdere, după a astfel de regăsire, imi dezvelește un colț al imaginii a ce ar putea să însemne lipsa călăuzei în viață, a Dumnezeului tău, cutremurul valorilor morale proprii, uitarea trecutului umplut de părinți și de copilăria ta frumoasă. Iar preaplinul strălucit peste care ai dat, dacă ai fi avut norocul meu, doar el, te ferește să devii în singurătatea minții tale, cum sfătos îmi mărturisea profesorul, cultivând o ambiguitate elevată și pitorească, „un ratat cu ochi”.
Să rămânem cu bine, domnule profesor, să vă pomenim!
May 29, 2020
May 29, 2020
I thought, advised by Julietta who created this web, to add few thoughts in English to my earlier tribute for those many in the world who knew prof. Stanasila and may not read Romanian.

We always admired prof. Stanasila, we loved prof. Stanasila, we enjoyed prof. Stanasila BUT how was it that he could target simultaneously so well our brains (knowledge), minds (thoughts) and hearts (emotions), what was his secret ? How was it that a seasoned mathematician got to blend so well with this totally different pragmatic world of engineers while others stayed purist and heavy ?

He served us the answer as a great lesson for posterity, now almost a posthoumus lesson in his memoirs with the subtitle "...Mathematician among engineers" at page 67: mathematical engineering or engineering mathematics ? He studied our engineering textbooks, attended some of our engineering courses and then his lectures got suddenly infused with real motivations for complex maths concepts, diagrams and illustrations. And so the mathematics he taught us turned from an "intellectual caprice", as he calls it on page 67, into a legitimate pragmatical method, call it the mathematics with a human face, pulsating with life and motivation. Add a strong but very subtle humour and irony to his honest down to earth way of speaking and being and you got the full recipe of prof. Octavian Stanasila. His mathematical lectures simply became natural, informing, educating and amusing. He was probably one of the greatest mathematician and story teller in the same time ! So many stories and episodes !

Perhaps one of his greatest gifts was to be open minded as a theoretical mathematician, a purist opening to interdisciplinarity. He describes in his memoirs how hard it was to fill seminar rooms with other professors in the Polytechnic when interdisciplinary mathematical engineering speakers from abroad came to lecture.

Once he got the secret recipe, he started to "contaminate" or inspire some of his coleagues, younger lecturers like the unforgetable (at least for me) Dr. Dumitru "Mitica" Ivascu who left us so early and so tragically. It was not easy. Many of prof. Stanasila colleagues did not follow him as we read on page 67 of his memoirs. The truth is I believe that the pragmatical engineering spirit was in his genes, no matter how purist mathematical he was too.

In those days it was also a sudden magical recipe to write new innovative papers in international journals and even innovative textbooks or lecture notes. I was just a young entusiastic witness, in love with these abracadabra interdisciplinary experiments he was inspiring.

Take the pragmatical problem of controlling evolving dynamic objects and systems (controllability) and apply one of the sophisticated hybrid branches of maths, algebraic topology, and you got the link between homology groups and the controllability of dynamical controlled systems and a paper in an Academic Press journal in US with Ivascu. He mentions this in his memoirs at page 67 because he enjoyed it so much and got in his affective memory most likely. It actually proved his thesis, it opened a new path.

Prof. Paul Flondor was another of his colleagues who walked on this path, fascinated by applications and real problems. We just cloned prof. Stanasila interdisciplinarity recipe and there was a seminar in three with the late system theory prof. Vlad Ionescu and there came a litographed pioneering lecture notes linking differential geometry and nonlinear control systems.

Prof. Stanasila was not just a great EDUCATOR and INNOVATOR but also a BUILDER OF SCHOOLS OF THOUGHTS among his own colleagues and younger lecturers and students. Suddenly the purest most difficult mathematics was a seamless part of control engineering.

On the tab STORIES of this website I posted the link to a youtube video of one of his most quintessential and yet multidimensional, integrative lectures "THE GREAT UNIFICATIONS OF MATHEMATICS", it is in Romanian though. It just hit me now that while within one discipline like mathematics or physics there is always a secular desire to unify different schools of thoughts, prof. Stanasila taught us not just maths but THE ART OF INTERDISCIPLINARY UNIFICATIONS. that is why his memoirs are titled "INTERSECTIONS AND PARALLELISMS" (or parallels). He was a MASTER OF INTERSECTIONS and like a GREAT EDUCATOR, he taught us and left this to the many generations of students as a great heritage.

In a world of separations and parallels, Prof. Stanasila legacy is the thirst for intersections, common points and unifications. Thank you Octav Stanasila !
May 29, 2020
May 29, 2020
Dumnezeu sa va odihneasca in pace domnule profesor! Ati fost un mare dascal care ati imbinat matematica cu umorul si filozofia in cursurile dumneavoastra, reusind sa transmiteti mult mai mult decat o lectie de matematica generatilor de studenti.
May 28, 2020
May 28, 2020
Computer science was born from math. Prof. Stanasila was born to pioneer that computer science must possess mathematical beauty (paraphrasing P.A.M. Dirac). He was a universal spirit, believing that math’s destiny is to be a global research tool, not an isolated and arrogant ivory tower. Math is an essential service for all sciences, similarly to how he was in the noble social function of educating young people on how to use it to evolve their lives, country, and, ultimately, the world. Prof. Stanasila preached and taught applied math. Applied math has to be charismatic, funny, entertaining, inter-connected, practical, and yet profound. Prof. Stanasila’s human dimensions were fully congruent with the above attributes, and the triad humanism, math, and computer science was the essential factor that made him loved and esteemed by many. Just listening to him teaching his class was a fascinating human and professional experience. I did not have a special relationship with him while I was a student, but we spent an hour together in the mid-’90s when Irina Athanasiu reintroduced us. We did not talk about math; we chatted about distributed operating systems, astronomy, Internet protocols, and a bit of philosophy. It was the last time I saw him. Our lives are influenced by different people, latently or openly. Prof. Stanasila has positively impacted the lives of many, many professionals with his academic excellence. And this is an essential attribute of leadership. He will live in our hearts and minds because remembering him will help us evolve into even better human beings.
Dumnnezeu sa-l odihneasca in pace.
May 28, 2020
May 28, 2020
Am fost astazi, a doua zi de la immormintare, la Marele nostru Profesor.
Il insotea o mare de flori , simboll al recunostiintei celor care l-au cunoscut si iubit .
Am inteles ca Dinsul a facut ,din nefericire, la mijlocul lui Martie un accident vascular grav. A fost internat pentru 3 saptamini la spitalul Elias si apoi transferat la un spital privat.
S-a facut tot ce era omeneste posibil ......Dumnezeu l-a chemat sa tina cursuri de matematica in Cer!
II voi fi recunoscator toata viata pentru cunostintele si educatia primita.
Un gind pios pentru Marele nostru Profesor !  
May 28, 2020
May 28, 2020
Dumnezeu sa il odihneasca in pace! A fost un profesor extraordinar, care facea o minune din fiecare prelegere. Avea o putere fantastica de a face Matematica extrem de reala, si de a explica cele mai complicate teoreme.

Un om deosebit, care a marcat in mod minunat mintile si sufletele studentilor care au avut privilegiul de a fi in clasele lui.
May 28, 2020
May 28, 2020
Un geniu în matematică, un dascăl cum și-ar dori orice student, un Om extrem de charismatic. Cu toții percepeam personalitatea Profesorului Stănășilă în toată măreția ei și cel puțin eu mă simțeam destul de timorat în puținele dialoguri pe care le-am avut cu D-sa.
De aceea îmi amintesc ca ieri discuția dintr-o zi de mai, la librăria din Rectorat, când examenele printre care si cel de matematici speciale băteau la ușă. Căutam să cumpăr un curs și am răsfoit din întâmplare cartea atunci apărută ”Metode Matematice în Teoria Semnalelor”. Realizam că era cu mult peste ce îmi propusesem sa învăț pentru examen, când am auzit vocea dlui profesor Stanășilă spunându-mi ”Cumpăr-o, că sigur o să-ți ajute!”. Bineînțeles că nu-mi trecea prin cap s-o pun înapoi pe raft, dar eram așa de surprins și fâstâcit de situație încât domnul profesor, cu un enorm bun simț pe care-l emana permanent a glumit: ”Hai că nu-i obligatoriu, dar țin cont la examen!” Atunci am prins puțin curaj și l-am întrebat dacă pot să cumpăr 5 exemplare. ”Da ce notă vrei?” mi-a replicat dl. Profesor. ”Până la 5 merge liniar, peste 5 exponențial”. Mi-aduc aminte că am spus ”Aoleu domn profesor, în câte exemplare a-ți scos-o?” Domina sa a râs, mi-a luat cartea din mână, m-a întrebat cum mă numesc și mi-a scris o dedicație, emblematică pentru toată activitatea didactică și științifică în care a urmărit aproape obsesiv să lege matematica de practica inginerească, să găsească o utilitate practică oricărei teorii abstracte, să ne sădească încrederea că această materie ne va fi de un real folos în carieră și viață.
Apoi mi-a mai spus cu oarecare sfială și o undă de amărăciune în glas ”Lăsând gluma, du-te și spune colegilor că o dau cu dedicație”. Cine a urmărit interviul domniei sale din emisiunea TV Oameni cu Poveste poate să înțeleagă tristețea și frustrarea care stau ascunse în aceste cuvinte. Pentru mine această carte și amintirile rămân o moștenire neprețuită de la Domnul Profesor STĂNĂȘILĂ.
Domnule Profesor, nu știu dacă ne auziți acolo unde este sufletul dumneavoastră, dar noi aici vă mulțumim că ați făcut parte din tinerețea noastră, vă suntem profund recunoscători pentru tot ce ne-ați învățat și ne rugăm cu ardoare Bunului Dumnezeu să vă odihnească în pace și să vă ierte, dacă este ceva de iertat în tot noianul de bine pe care l-ați făcut.
Sincere Condoleanțe Familiei!
May 28, 2020
May 28, 2020
Atunci cind m-am dus anul trecut la Intilnirea aniversara de 50 ani de la infiintarea Catedrei de Calculatoare, eram cu inima indoita. Asta pentru ca eu absolvisem Automatica.

Acolo insa l-am intilnit pentru ultima oara pe Prof. Stanasila. Nu aveam cum sa stiu ca nu o sa ne mai revedem. Am discutat cu dumnealui si inca cu multi altii pe care nu-i mai revazusem poate de ani de zile. A fost ca de obicei foarte placut si mai ales interesant.

Am retrait acum acele momente din mai 2019, dupa ce am aflat vestea cea trista, vazind poza de la acel eveniment postata de Parintele Mihail.

Zilele astea cind am aflat ca Profesorul Stanasila nu mai este, imi revind in minte impresiile extrem de puternice pe care mi le-a lasat profesorul atunci la inceput, la cursurile din facultate.

Tatal meu imi povestea despre Politehnica veche, despre profesorii: Titeica, Pompeiu sau Buzdugan si despre colegii lui din Polizu. Erau povesti incredibile, despre profesori si intimplari extraordinare.

Atunci cind profesorul Penescu mi-a spus sa nu fiu suparat ca nu m-am inscris la Matematica si ca o sa fac destula matematica la Facultatea de Automatica nu l-am crezut. Cel putin nu eram pe de-a dreptul convins.

Dupa asta mi-am cunoscut profesorii si i-am dat dreptate. Am realizat ca si atunci cind noi eram studenti, existau asemenea oameni minunati care ne-au marcat apoi toata cariera.. Printre ei poate cel mai remarcabil a fost Octavian Stanasila.

Dumnezeu sa-l Odihneasca si Condoleante familiei. Este o mare pierdere!
May 27, 2020
May 27, 2020
Un profesor cu charisma tinea un curs plin de har, un om mare pe masura talentului sau. Un profesor pe care l-am iubit si nu-l voi uita niciodata. Dumnezeu sa-l odihneasca!
May 27, 2020
May 27, 2020
A fost un *educator*, in sensul cel mai profund al cuvantului. A schimbat viata multora, si categoric a schimbat viata mea. 

Octavian (cum insista sa-i spun) a avut un talent rar, de a comunica in limbaj simplu idei profunde si fundamentale. Entuziamul lui pentru matematica, si stiinta in general, era contagios, si asta este cea mai inalta treapta pentru un educator si un om de stiinta. 

Personal, am fost fasciant de talentul lui de a selecta subiecte fundamentale. La mine in biblioteca este si astazi cursul litografiat de Algebra Lineara din 1984 a lui Branzanescu si Stanasila (cu dedicatie! -- ma mandresc!) , si sant uluit de cat de contemporane sant subiectele din acel curs in zilele noastre, dominate de DNN, SGD, SVD, low-rank factorization. 

L-am intilnit ultima data in tomana 2018, cand am avut privilegiul sa vorbesc cu el 2 ore (corectie: Octavian a vorbit aproape tot timpul). Avea acelasi spirit extraordinar, doar fizicul lui suferea vizibil. Mi-a povest, printre multe altele, despre niste articole in Quantum Computing pe care le-a citit si aprofundat recent; voia sa stie care este pararea mea. QC este un subiect foarte dificil, foarte important, si accesibil numai celor putini: nu este accessibil mie. "Domnule Profesor, imi cer scuze, dar inca nu am invatat Quantum Computing. Dar ma straduiesc." Asa invatam de al un adevarat educator!
May 27, 2020
May 27, 2020
Va multumesc , domnule Profesor!

Ne-ati fost un profesor minunat, intelept si plin de har. Cel mai iubit dascal pentru generatia mea! Intotdeauna ne vom aminti cu mare drag de dumneavoastra,

"Se poate goli un ocean, folosind repetat o pipeta ?!" Parca a fost ieri...


Dumnezeu sa va odihneasca in pace !
May 27, 2020
May 27, 2020
Ce pacat ca intotdeauna scriem despre oameni remarcabili de abia dupa ce se duc, stiu, ajuta mult familia, pe noi, posteritatea dar d-l profesor nu va mai citi si ce mult i-ar fi placut sunt sigur sa stie gandurile noastre... Mi-a fost foarte greu pana ieri sa imi explic exact ce era atat de rar, special, unic, inegalabil etc despre d-l profesor si ieri la pagina 68 a manuscrisului memoriilor sale cu subtitlul "matematician printre ingineri", am gasit aceste randuri scrise de d-l profesor: "...lecţiile mele au căpătat o altă configuraţie ; ofeream motivaţii pentru toate noţiunile matematice introduse, care apăreau ca necesare şi nu ca un moft intelectual". Asta a fost ! Matematica care ne-a predat-o era matematica cu fata umana, reala, palpabila, necesara si nu...un "moft intelectual" cum adesea e predata matematica. Cred ca fiecare din noi a avut ocazia sa cunoasca o fateta, un unghi diferit al profesorului nostru drag. Matematica era viata mea si cu toate astea nu numai matematicianul Stanasila m-a educat si influentat, era si OMUL STANASILA care AJUTA. Scriam articole si vroiam sa public in reviste din strainatate dar...nu erau lasati sa publice in matematica in afara decat cei din sectia de matematica a lui Zoe de la INCREST. Ma duceam la el cu lucrarile si cu formele completate si el se ducea la INCREST si obtinea aprobarile altfel aproape imposibile. Mi-a facut un mare, mare bine refuzand sa ma selectioneze in echipa culegerii de matematici speciale, asa mult am suferit, i-am povestit o data. Dar tocmai de aia m-a ambitionat sa fiu mai bun, mai profund si sa merit atentia sa. Asta era si OMUL STANASILA, la fel de special ca si matematicianul Stanasila...
May 27, 2020
May 27, 2020
Domnul profesor Octavian Stanasila a fost pe langa un dascal de exceptie si un OM cu O mare! Delicatete, pasiune, umor si intelegere sunt cateva dintre trasaturile domniei sale care imi vin in minte, iar lectiile de viata predate au fost nepretuite pentru generatii de studenti. Am senzatia ca a plecat prea devreme, ca mai avea ceva de spus, de cercetat cu mintea sa iscoditoare!

Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

Virginia Hristu
May 27, 2020
May 27, 2020
La ultimul curs nea-ti spus: Daca macar unul dintre voi va prelua mesajul, sunt multumit. Eu cred ca au fost nu putini. 
Multumesc mult pentru totce ne-ati dat domnule Profesor

RIP
May 27, 2020
May 27, 2020
Somn usor, Dom' Profesor !
Influenta dumneavoastra a fost, pentru mine, un indemn sa-mi traiesc viata asa cum trebuie traita: cu bucurie si entuziasm !
May 27, 2020
May 27, 2020
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe acest om deosebit. Prin faptul ca l-am cunoscut si i-am fost destul de aproape sufleteste, ma consider unul dintre cei mai privilegiati si mai norocosi romani, posesorul unei comori nepretuite. Profesorul exceptional Octavian Stanasila a fost unul dintre cei mai mari si mai deosebiti oameni pe care I-am cunoscut in cei aproape 70 de ani de viata. Totdeauna am fost teribil de impresionat de faptul ca franchetea, onestitatea, firea directa si spiritul sau oltenesc se regasesc, sunt si vor ramane vii chiar si in exceptionalele lucrari de matematica pe care le-a publicat in tara si strainatate. Vesnica amintire si recunostinta deplina pentru tot ceea ce a insemnat si a lasat in urma acest mare spirit. Gheorghe RUXANDA
May 27, 2020
May 27, 2020
În toamna anului 1976 începerea cursurilor primului an la Facultatea de Automatică din București a reprezentat pentru mine un eveniment memorabil în special prin întâlnirea cu cel ce astăzi nu mai este printre noi, Profesorul Octavian Stănășilă. Pe de o parte l-am avut la catedră la cursul de „Matematici Speciale” iar pe de altă parte l-am simțit mereu prezent și la cursul de „Analiză Matematică”, materie care a urmărit cu fidelitate volumul (litografiat) cu același nume, semnat de același unic Octavian Stănășilă.
Fiecare oră de curs a însemnat o bucurie pentru mine, atât prin conținut cât și prin modul de prezentare, magia întâlnirilor Profesor – studenți transformând mereu amfiteatrul într-o scenă deschisă unde se întâlneau știința matematicii, dialogul deschis, umorul și buna dispoziție.
Sunt convins că, la fel ca și în cazul meu, fiecare student îi păstrează o vie și plăcută amintire Profesorului Octavian Stănășilă, un om pe care eu l-am identificat ca fiind parte integrantă a matematicii pe care o îndrăgea și prin care trăia. Nu știu dacă există o altă lume după viață, dar dacă este așa, sper ca măcar acolo Profesorul Stănășilă să găsească suficiente table pentru tot ceea ce ar mai avea de scris pe ele: ipoteze, teoreme, axiome, leme, corolare etc., în final așternând o demonstrație relevantă și fără greșeală a unei vieți dedicate pasiunii pentru știința matematicii și pentru oameni. Viața PROFESORULUI Octavian Stănășilă.
May 27, 2020
May 27, 2020
Prof. Stanasila needed signs from his former students. This is the last email received from him, in 2019. He was happy for being contacted by former students.
We couldn't help him when he was sick, but we can show our gratitude with deeds, not just words. The good way to do it would be to translate in English at least his last talks (the Vimeo links are published in other notes). Julietta

"From: Octavian Stanasila
To: julietta
Sent: Monday, January 28, 2019, 12:32:53 AM PST
Subject: answer

   Dragii mei ,

Vă mulțumesc pentru mesaj și pentru informații...Este o bucurie că v-ați mai amintit de mine , după atâția ani ! Deși mă apropii de 80 de ani , încerc să mai învăț , să mă mir și să-mi valorific curiozitatea , fie ea platonică...Acum , după ce am înțeles câte ceva din teribilul calcul cuantic , scriu un text didactic , împreună cu un fost student .. , unde aplatizez unele dificultăți de corelare cu matematica predată la facultatea Automatică -București .

 Cu drag ,  O.Stănășilă"
May 27, 2020
May 27, 2020
Profesorul Octavian Nicolae Stanasila a fost un mare om si un mare matematician. Ii port in suflet adanca recunostinta si respect. Mi-a fost profesor si indrumator de an in timpul facultatii . A fost langa mine si m-a ajutat cand eram aproape sa ma abat de la drumul drept pe care pornisem. Fara sprijinul dumnealui nu as fi putu sa fiu ceea ce sunt . La ultima intalnire cu dumnealui ne-a impartasit marele sau regret ca nu putea sa comunice cu nepotii sai asa cum si-ar fi dorit. Ii iubea foarte mult si erau mult prea departe! Vesnica sa Pomenire! Dumnezeul sa-l odihneasca in pace!
May 27, 2020
May 27, 2020
I had the unbelievable honour to have known Mr Octavian Stanasila during my attendance of the Faculty of Automation, Computers Department In Bucharest , Romania. He was teaching Mathematical Analysis, one of the subject matters I have always held very dear . He was not only one of the best professors I’ve ever had , but also an incredible human being. He was always modest and kind , in spite of being one of the smartest persons I met in my life . His passing represents one of the greatest losses of mankind.
RIP Mr Stanasila !
Page 2 of 3

Leave a Tribute

Light a Candle
Lay a Flower
Leave a Note